Cununia civilă și armata de fotografi, urmăriți de cele mai multe ori de artileria grea, adică cameramani. Ați observat că am folosit cuvântul civilă și armată, unul lângă altul. Am făcut-o tocmai ca să descriu opinia mea asupra subiectului de fotografie de eveniment.

În aproape fiecare sâmbătă, zeci de cupluri așteaptă să spună DA-ul decisiv și în așa fel să oficializeze relația prin a se căsatori. Cununia civilă, la fel ca și cea religioasă, e un eveniment deosebit din viața unui cuplu și e musai să fie fotografiată și filmată (dacă se poate, de către profesioniști). Am ajuns și la cuvântul *profesionist*, care ar însemna că se lucrează pe bani, adică se prestează un serviciu. În România (ca și în Serbia de altfel) a fi fotograf profesionist nu implică neaparat și faptul că ai talent sau ești, în cel mai bun caz bine educat în materia artelor vizuale…Sunt trei feluri de fotografi pe care i-am identificat până acum, și anume:

  • Cei care nu au nicio tangență cu arta fotografică dar vor să facă bani din fotografie de eveniment gen nunți si botezuri și știu cum se pornește aparatul foto.
  • Cei care au habar cu ce se manâncă fotografia și își cunosc cât de cât echipamentul.
  • Cei care au cel mai scump și cel mai performant echipament și se uită urât la toți ceilalți cu DSLR-uri pentru începători iar produsul final este foarte misterios și obscur.

Ce lipsește din aproape toate ecuațiile este implicarea emoțională a fotografului în evenimentul respectiv…unii sunt interesați doar de bani, alții și de bani și de rezultate, iar a treia trupă doar de image-ul personal (cultul personalității). Dar sunt curios câți dintre fotografi încearcă să-și cunoască mai bine subiectele? Câți studiază comportamentul și psihicul clienților?

Lăsând la o parte calitatea estetică a fotografiilor de eveniment, rămânem cu niște imagini fără emoții, aproape complet lipsite de sinceritate. Mirii sunt de cele mai multe ori în fugă și de-a dreptul stresați așa că e greu să-i desprinzi din starea lor de iepuraș fugărit de vulpe. Iar eu am impresia că sunt foarte puțini fotografi pe care îi încearcă emoția…

 

Written by Zorislav Stojanovic

Zorislav Stojanovic

Îți mulțumesc pentru atenția acordată.
Dacă ți-a plăcut acest articol aș aprecia să dai un like iar dacă consideri că informația e relevantă și pentru prietenii tăi să dai și un share!
Aștept cu interes comentariile tale.
O zi excelentă îți doresc!

Ce părere ai despre acest articol? Scrie-ne aici: