Mai am un cadru de tras…36 de cadre scrie pe cutie…inima îmi bate mai tare de fiecare dată când am impresia că se va întâmpla ceva inedit, ceva perfect de surprins într-o fotografie. Respir adânc și încerc să mă concentrez pe ideea compoziției perfecte iar, în același timp, caut și subiecte interesante, caut o poveste. Vreau să zic totul printr-un cadru și mă tot abțin să apăs butonul declanșatorului. Oportunitățile vin și dispar iar eu mă trezesc doar cu o fărâmă de lumină și un singur cadru de tras. Lasă, mă auto-consolez, mâine sigur apare ceva special, un „street” perfect.

Uneori, trec și câteva luni, iar eu nu termin filmul din aparat, așteptând să surprind perfecțiunea exact așa cum am imaginat că ar trebui…Alteori, totuși, văzându-mi copilul scăldat în lumină aurie a apusului, declanșez, fără să mai caut sens sau o compoziție inedită și mă trezesc cu acel ultim cadru ca fiind cel mai drag sufletului meu.

Filmul mi se pare romantic și simplul fapt că imaginea este înregistrată pe o peliculă tratată cu ceva organic mă încântă nespus de mult. Uneori digitalul mi se pare foarte “plasticos” și, cumva, obositor de perfect…dar norocul cu oameni pasionați și în același timp pricepuți la programare, căci datorită lor, filmul poate fi emulat. Cred că sunt salvat 😉

vrabiorul

Nikon D80+AF-S DX NIKKOR 35mm f/1.8+Photoshop 🙂

Foto: ©Zorislav Stojanović

Written by Zorislav Stojanovic

Zorislav Stojanovic

Îți mulțumesc pentru atenția acordată.
Dacă ți-a plăcut acest articol aș aprecia să dai un like iar dacă consideri că informația e relevantă și pentru prietenii tăi să dai și un share!
Aștept cu interes comentariile tale.
O zi excelentă îți doresc!

Ce părere ai despre acest articol? Scrie-ne aici: